Postări

Se afișează postări cu eticheta resemnare

,,Cei care sunt cel mai greu de iubit au cea mai mare nevoie de iubire." 🦊💚❤️🐯 (© KaSalmansohn)

Imagine
,, Resemnare  Autor:-©-Adam Mickiewicz '' Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;  Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;  Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi  Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată. Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,  Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;  lar dacă grația, virtutea au să trezească-n el simţiri,  Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă. Când semenii disprețuindu-şi, când acuzându-se pe sine,  De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.  Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează. Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,  Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,  În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează. Traducere de Miron Radu Paraschivescu Vă doresc să fiţi curioşi!    Cu multă consideraţie pentr...

dRemedii Alternative - alături de DANU from Happy Life 🌺❤️🌺❤️❤️🌺🌺❤️❤️🌺🌺❤️❤️🌺🌺

Disclaimer!

Precizări Pozele postate in acest blog nu-mi apartin sunt sub copyright Google Images - Free