Rugăciunea „Tatăl Nostru” în limbajul florilor
Rugăciunea „Tatăl Nostru” în limbajul florilor ,, Şi vântul porneşte Ecoul Divin, C-un freamăt pădurea Răspunde: Amin. Plâpândul ghiocel Ieşind de sub zăpadă Striga: Tatăl nostru Ca lumea să-l vadă. Care eşti în ceruri, Şopti floarea-soarelui Şi-un văl de lumină căzu pe răzoare. Smerit, busuiocul Când vântul îl mână Şi-i scutură roua Sfinţească-se-ngână. Când numele-Ţi spune Trist ochiul-de-bou Nu ştiu de-a fost şoaptă Sau numai ecou. Albastră ca cerul O nu-mă-uita Spune: Împărăţia să fie a Ta. Şi facă-se voia Ta Suspină o camee Calcată-n picioare Pe alba alee... Când nuferii-n lacuri Văd stele că sunt, Şoptesc: Cum e-n ceruri Aşa și pe pământ. Şi grâul, când moara Vuieşte într-una A zis: Pâinea noastră Cea de totdeauna. Iar nalba şi gura De-leu, amândouă, La fel, rugătoare, Răspund: Dă-ne-o nouă. Cu gândul la fluturi Stau rozele-n glastre Şi spun: Iartă nouă Greşelile noastre. Precum noi iertăm Greşiţii, încet, Răspu...