„Orice persoană dăruiește ceea ce are în inimă.”
Prea sărac - Ion Luca Caragiale Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalac”. Ea: „Da, îmi place pitpalacul… Dar nu merg: tu… eşti prea sărac”. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?” zic. — „Eşti prea sărac!” Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură… Dar norocul „Pleacă, îmi zice; eşti sărac!” Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Şi piţigoiul din grădină Îmi fluieră: „Eşti prea sărac!” Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; eşti prea sărac!” Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subţire, Mi-a zis trosnind: „Eşti prea sărac!” A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ţi viu de hac? Şi sărăcia îmi rânjeşte Sardonică: „Eşti prea sărac!” Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. — Şi nici spanac, nici ochiuri simple Nu pot să gust… sunt prea sărac! În post simţesc, pe la...