Postări

Traditii cu o însemnătat deosebită: Cele 12 Vineri de post de peste an !

Imagine
Cele 12 vineri de post de peste an sunt obligatorii pentru oricare bun creștin.  Un bun creştin ţine toate posturile şi respectă cu sfinţenie toate zilele de miercuri şi vineri de peste an. Există, potrivit unei legende străvechi, cele 12 vineri de post cu o însemnătate deosebită.Cei ce vor cinsti cum se cuvine aceste zile mari vor fi feriţi de boală, de toate relele, vor avea parte de viaţă îmbelşugată şi de o soartă prielnică. Cum ajută cele 12 vineri de post ? Pentru ca Dumnezeu să te aibă în pază 1.Întâia zi de post de mare importanţă este vinerea de dinaintea Celor 40 de mucenici. Se spune că aceasta e data la care Adam a încălcat vorba lui Dumnezeu. Și a fost izgonit din Rai. 2.În ordine calendaristică, urmează vinerea din ajunul Bunei Vestiri. Este ziua în care Cain şi-a ucis fratele, pe Abel. Moment ce coincide cu prima moarte din istoria umanităţii. 3.Vinerea Mare, din Săptămâna Patimilor, nu mai are nevoie de nicio prezentare pentru credincioşi. E ziua în care Iisus hrist...

«Ai grijă de tine pentru mine.Sus să avem inimile!» DANU🐼

 «Daca mi-as putea trăii din nou viata, M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cind ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamantul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi... As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir, in loc sa o las sa se topeasca in camara... As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult... As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie curatata. As fi mancat pop-corn in camera "buna" si nu mi-as mai fi facut atitea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu. Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui. N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara, doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat. As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba. Aș fi plâns si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata. Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment...

Atât de Spus! Poezie doar Poezie!

 «Auzit-am că, pe vremuri, Dumnezeu ar fi dorit Ca să afle, printr-un înger, Dacă omu-i fericit! Merse îngerul pe cale Lumea-ntreagă colindând, Când la deal şi când la vale, Pe creştini tot întrebând Unul zise – Cum pot oare Fericit să mă numesc? Să îmi fie cu iertare, Nu vezi cât de mult trudesc?! Altul zise cu durere: – Eu aş fi, dar ce să fac, Fiindcă banii-s la putere, Iar eu sunt un om sărac! Unul spuse cu mândrie : – Eu am bani, ce pot să zic? Am destulă avuţie, Nu duc lipsă de nimic! Însă fericit aş spune Că nu pot să mă numesc, Fiindcă n-am copii pe lume Şi încep să-mbătrânesc. Altul strigă cu ocară: – O, ce fericit aş fi, Dacă n-aş avea povară O mulţime de copii! Nu am ce le da la masă, Tare mult mă chinuesc, Cum pot oare cu-aşa casă Fericit să mă numesc! Când pe altul îl întreabă: – Tu eşti fericit, ori ba? Dând din cap, el spune-n grabă – Hm! nu prea mult, măria-ta! – Dar de ce? Ce îţi lipseşte? Zise îngerul suav, Aş trăi împărăteşte, Dar sunt trist, că sunt bolnav! Am u...

,, Ce-ai iubit în mine, Doamne ? "

  ORFANUL LUI DUMNEZEU de Eliana Popa ( din volumul de poezii ,, Ce-ai iubit în mine, Doamne? ") Era o zi de iarnă tristă din viața unui copilaș, Ce tremurând stătea pe-o bancă într-o grădină din oraș. Avea hăinuta subțirică cu petice din loc in loc Și pantalonii găuriți, legați cu-o sfoară de mijloc! Avea un chip slăbuț și palid și vânătă de frig gurița, Ofta privind spre cer sărmanul și lacrimi îi brăzdau bărbița.. Dar cui să-i pese, cin' să-i șteargă obrajii plini de lacrimi grele? Cin' să-l întrebe de ce plânge și tot oftează cu durere? Mulți trec grăbiți pe lângă el și parcă nimeni nu îl vede, O, Doamne, cât de orbi să fie? În loc de inimă au pietre? Dar Dumnezeu ce vede toate și știe gândul omului, Nu lasă lacrima-n zadar să curgă, fără voia Lui! Și când băiatul privind cerul părea că tace resmnat, Un om, cu chip frumos de înger, lângă copil s-a așezat! Avea doi ochi adânci ca marea și-o frunte dalbă ca un crin Și vorba Lui era un cântec și glasul Lui era suspin: ,, ...

Innovative treatment to elimnate cancer cells from your body.

Imagine
  Alternative Remedies - with DANU from Happy Life . . . . this article is updating . . . . Innovative treatment to elimnate cancer cells from your body.                                                        In 2024 I recommend an innovative treatment to eliminate cancer cells from your body. Please follow strictly these 3 steps : 1- - Elimination of drug cess 2- - Elimination of parasites 3- - Elimination of cancer cells   1 - Alternative remedy to eliminate the excess of drugs from the body. Ingredients: 500/1L - sauerkraut dies 500ml - coffee without sugar Prepare a scalding coffee in the kettle, and take one sip of each. For rehydration, I recommend: honey or dandelion syrup. 2 - Alternative remedy to eliminate parasites/worms in the body. - There will be a break from food maximum 2/3/4 days depending on your body weight...

Remedii Alternative alături de DANU from Happy Life

Imagine
  Remedii Alternative -  alături de DANU from Happy Life 🌺 ❤️ 🌺 ❤️ ❤️ 🌺 🌺 ❤️ ❤️ 🌺 🌺 ❤️ ❤️ 🌺 🌺 Daniel Dumitru Cibotariu  Vă recomand un tratament inovativ pentru a elimmina cancerul din organism. Vă rog urmați cu strictețe cei 3 pași : 1- - Eliminarea exscesului de medicamente 2- - Eliminarea paraziților 3- - Eliminarea celuleror canceroase 1- Remediu alternativ pentru a eliminara exscesul de medicamente din organism. Ingrediente : 500/1L - moare de varză murată 500ml - cafea fără zahăr Se pregătește o cafea opărită la ibric Se ia câte o inghițitură din fiecare. Iar pentru rehidratare se recomndă miere/sirop de păpădie. 2 - Remediu alternativ pentru a elemina paraziții/viermii din organism. - se va face pauză de la alimente/mâncare maxim 2/3/4 zile în funcție de kg. care le aveți, după care se va înghiți o lingură mare zahăr — veți observa cum toți paraziții/viermii se vor aduna în stomac și o să inceapă să vă doară stomacul (și veți s...

<<“Ce-ai făcut tu, române pentru țara și pământul tău natal ? Nu mai arăta cu degetul spre alții ! Arată spre tine! - FLORIN PIERSIC >>

  DE ACTUALITATE  <“Ce-ai făcut tu, române pentru țara și pământul tău natal ? Nu mai arăta cu degetul spre alții ! Arată spre tine! - FLORIN PIERSIC >> <<Trist... La 83 de ani Florin Piersic trage o dureroasă concluzie: "Așa s-o făcut lumea de rea, că mă mir că se mai face ziuă! “Ce-ai făcut tu, române? Îți spun eu: ți-ai furat căciula singur! Nu te-ai limitat la căciulă, ai furat o bucată de traversă să o vinzi la fier vechi și acum te plângi că faci cu trenul 10 ore în loc de 3, ai furat componente din sistemul de irigații și apoi te-ai plâns că îți omoară seceta culturile, ți-ai tăiat bucata de pădure și apoi ai țipat, ca din gură de șarpe, când casa ți-a luat-o la vale, ți-ai păcălit la cântar clientul intrat la tine în magazin, apoi ai dat din colț în colț că nu mai ai vânzare, ți-ai vândut pământul ca să-ți cumperi BMW apoi ai jelit că n-ai ce mânca, ți-ai aruncat gunoaiele în râuri, in lacuri, pe stradă, în parc, apoi ai fost indignat că este mizerie, ți...

invite/lastopcat

 https://www.vinted.ro/invite/lastopcat

Funcționalități speciale

  Cum folosim informațiile dvs. personale Acceptați tot Pentru a furniza și proteja site-urile și aplicațiile noastre Folosim modulele cookie care sunt necesare pentru a vă oferi produsele noastre, pentru a măsura utilizarea de către dvs. a site-urilor și aplicațiilor noastre și pentru a vă proteja pe dvs. și pe noi împotriva spamului și abuzurilor. ÎNTOTDEAUNA ACTIV Pentru a personaliza conținutul de pe site-ul nostru și din aplicațiile noastre, pe baza datelor despre navigările și căutările dvs. Cu acordul (permisiunea) dvs., vom folosi datele despre navigările și căutările dvs. pentru a furniza conținut personalizat pe care credem că îl veți considera interesant și util. Dacă nu sunteți de acord, veți vedea în continuare conținut de la noi, dar nu va fi personalizat pentru dvs., pe baza datelor despre navigările și căutările dvs. ACTIVARE Pentru publicitate pe site-urile și în aplicațiile noastre Cu acordul (permisiunea) dvs., Yahoo va folosi module cookie pentru a oferi pe site...

dRemedii Alternative - alături de DANU from Happy Life 🌺❤️🌺❤️❤️🌺🌺❤️❤️🌺🌺❤️❤️🌺🌺

Disclaimer!

Precizări Pozele postate in acest blog nu-mi apartin sunt sub copyright Google Images - Free