,, Ce-ai iubit în mine, Doamne ? "

 ORFANUL LUI DUMNEZEU de Eliana Popa

( din volumul de poezii ,, Ce-ai iubit în mine, Doamne? ")

Era o zi de iarnă tristă din viața unui copilaș, Ce tremurând stătea pe-o bancă într-o grădină din oraș. Avea hăinuta subțirică cu petice din loc in loc Și pantalonii găuriți, legați cu-o sfoară de mijloc! Avea un chip slăbuț și palid și vânătă de frig gurița, Ofta privind spre cer sărmanul și lacrimi îi brăzdau bărbița.. Dar cui să-i pese, cin' să-i șteargă obrajii plini de lacrimi grele? Cin' să-l întrebe de ce plânge și tot oftează cu durere? Mulți trec grăbiți pe lângă el și parcă nimeni nu îl vede, O, Doamne, cât de orbi să fie? În loc de inimă au pietre? Dar Dumnezeu ce vede toate și știe gândul omului, Nu lasă lacrima-n zadar să curgă, fără voia Lui! Și când băiatul privind cerul părea că tace resmnat, Un om, cu chip frumos de înger, lângă copil s-a așezat! Avea doi ochi adânci ca marea și-o frunte dalbă ca un crin Și vorba Lui era un cântec și glasul Lui era suspin: ,, - Ce faci aici, copilul Meu? Aștepți pe cineva a trece? Ți-a înghețat de tot obrazul a lacrimilor brumă rece! De ce oftezi ca un bătrân, privind tot timpul către cer? Atât amar ai strâns în suflet, că nici nu simți al iernii ger?" Uimit a ridicat căpșorul, privind străinul trecător Și a simțit cum tainic poartă durerea lui și-a tuturor. Și i-a răspuns cu vocea stinsă : ,, - Da...ai dreptate, domnul meu Aștept pe cineva să vină! Da ...Îl aștept pe Dumnezeu!" O lacrimă sclipi, furișe, precum un bob de mărgărit În ochii cei adânci ca marea...și un suspin și-a -năbușit : ,, - Ce vrei să spui? Nu înteleg...ești bolnăvior copilul Meu? De ce ar trebui sa vină din cer, la tine, Dumnezeu?" ,, - Nu sunt bolnav ...de-ar fi aceasta! Nu...boala nu mi-ar fi povară! Dar Dumnezeu mi-a luat în ceruri, ce-aveam mai scump ca o comoară! El a trimis, anul trecut, să cheme sus, în casa Lui, Pe tatăl meu și ieri pe mama....și iată, sunt al nimănui! S-a stins sărmana mea măicuță ieri, la spital, pe-un pat de fier, Mi-a spus că și pe ea Stăpânul o cheamă lângă tata-n cer! Și să nu plâng, că Dumnezeu îmi va fi cel mai bun Părinte.... Eu Îl aștept privind spre cer căci știu că mama nu mă minte! Nu am pe nimeni să m-aline și tare-as vrea o mângâiere Să uit de foame și de frig să-mi șteargă lacrimile grele! Să mă-ncălzească cu iubire, să-mi facă pat pe-un lăicer. Și iată tot aștept de-o vreme să vină Dumnezeu din cer! E ceva vreme de când stau și Îl aștept ca pe un tată Și 'geaba ochii mei privesc spre bolta cerului înaltă, Dar mai aștept nițel...nu plec ...aștept ca un copil cuminte! Și nu-i așa că va veni? Cum mi-a spus mama ...ea nu minte!" ,, - Da, va veni cu siguranță! Și să nu uiți copilul Meu! Nimeni n-așteaptă în zadar din cei ce-L vor pe Dumnezeu. El M-a trimis, aici, pe Mine să-ți șterg de lacrimi obrăjorii, Să-ți fiu prieten nelipsit și să-ți alung din suflet norii! Eu voi păși mereu cu tine, copilul Meu, sărman și mic! Și Voi veghea să-ți fie bine, să nu duci lipsa de nimic! Și te-or privi din cer părinții cu dragoste, mereu, mereu Până atunci când va fi vremea, să te ia-n ceruri, Dumnezeu!" Copilul L-asculta uimit pe minunatul trecător, Lumini i s-au aprins in ochi și a rostit triumfător : ,, - Știam eu c-ai să mai întârzii! Și iată, Doamne, ai venit! Așa cum mi-a promis și mama...ea niciodată n-a mințit."