'Viață de poveste'

 "Intr-o căsuța mică lipită cu pământ
Mergeam desculț la școală să fiu azi cine sunt.
Intr-un săcui țesut cu-n toc și -o călimară
Ce mândru era tata că eu mergeam la școală.
Și din puținul lui găsea ceva de dat
Să-mi cumpere de toate să fiu om învățat.
Opinca-i era ruptă și-adesea o cârpea
La fel ca și cămașa că doar una avea.
La masa cu trei picioare dint-o strachină mâncăm
Spunând glume și râzând
din orice ne săturam .
Până mama fierbea lapte și mămăliga-n căldare
Ne certam care să ia de lemn lingura cea mare.
Și când terminam cu masa ne lua tata pe ogor
Să știm să muncim pământul
și  să respectăm un om.
Și-mi spunea că niciodată din cer nimic no să-ți pice
Doar muncind le ai pe toate
când în lume te vei duce.
Și-ai să deschizi orice ușa de-ai respect și-o vorbă bună
Și semințe doar de flori să semeni în a ta urmă.
Că se vor găsi copile cine să ți le culeagă
Doar atunci vei înțelege că ai fost un om de treabă.
Te privesc acum nepoate  că te uiți un pic mirat
Așa a trăit odată astăzi omul învățat.
Care-n suflet încă poartă omenie și respect
Însă azi cu greu găsești acel bătrân înțelept". - © MIOARA LOBODA