Nu uita
Tăcerile din ochii tăi
Îmi țipă în ureche,
Aud din depărtări văpăi
Ce nu-și găsesc pereche.
Din cântecele necântate
Se întorc mereu ecouri,
În ochii tăi tăcute arte
Se întorc iar în tablouri.
Tăcerile, ca un parfum,
Persistă în retină,
De viață am ajuns nebun
În criză de lumină.
Și ce acorduri line tac
În ochii tăi senini!
De fericire mă îmbrac
Cu-aromele de crini.
Tăcerea asta dintre noi
Are un gust ciudat,
O întâmplare dintr-o joi,
Un cântec necântat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu