,, Comentariul Zilei '' Nr. 13 din categoria: << Apocalipsa a devenit o speranță >> 🕊️

,, Țara în care până şi speranțele mor...

Ce minunate sunt culorile toamnei-ca un covor gigantic al naturii, ce pastel triumfător ne înalţă privirea spre culmile extazului, câtă originalitate şi inspiraţie există în geniul folcloric, acel spaţiu arhaic din care s–au născut capodopere, lipsite de patima uitării, cu relevanţă în latura stilistică de care ne reamintim cu plăcere: Mioriţa şi Meşterul Manole… 

Mă opresc din enumerare, căci am o uşoară reţinere faţă de alte creaţii şi nici nu–mi propun o analiză literară, ci doar o simplă paralelă între ce a fost cândva poporul român şi unde a ajuns acum. Putem să numim şi alte creaţii româneşti de mare calibru, care au o anumită legătură cu subiectul propus şi, desigur, au avut ceva de transmis pentru nemurire, după care… se lasă ceaţa şi nu mai văd nimic interesant... doar lipsă de valoare, poleită cu staniol ieftin.

Trăim din păcate o realitate precară şi lipsită de normalitate, suntem la cheremul unor nonvalori care s–au cocoţat pe un munte de nesimţire! Nu trebuie să–i căutăm în străinătate pe românii valoroşi, sunt destui în ţară, dar nenorocirea este că ei stau retraşi şi suportă cu greu viaţa de aici. Sunt oripilaţi de lipsa de civilizaţie şi educaţie, şi, pentru că nu vor să facă jocul unor partide, cu interese obscure într–un stat cu aere democratice, sunt sfidaţi şi trecuţi pe linie moartă, pentru a profita din plin superficialii din camarila politică! 

Avem drepturi pentru minorităţi, puşcăriaşi, handicapaţi, etc. – şi nu condamn acest lucru – ,dar pentru omul civilizat nu există decât îndatoriri şi lipsă de respect! 

Unde credeţi că vom ajunge dacă o ţinem tot aşa?

Dacă s-ar prezenta la televiziuni( libere!) în ce mizerie trăiesc oamenii de înaltă ţinută şi profesionalism din ţara asta, să arate de ce sunt marginalizaţi scriitorii şi oamenii de cultură, de ce sunt trataţi injust şi plătiţi prost, numai cât să nu moară de foame, ar face un lucru util societăţii. 

Nu fac parte din cei care cred că distrugerea intelectualităţii din România de către comunism a fost o greşeală. A fost un plan bine elaborat, intenţionat. Eu îmi doresc armonie în această ţară, să ne înţelegem bine cu toţii, fără deosebire de naţie, etnie, apartenenţă (la orice), religie sau educaţie spirituală, inteligenţă emoţională, sau flexibilitate în idei etc.  

Naţionalismul ieftin pe care l–am întâlnit de multe ori în viaţa – şi nu numai – mă lasă rece. Unde suntem noi acum?! 

Stimaţi cititori, sunteţi persoane deosebite, rafinate în exprimare şi gândire, aveţi umor şi vă situaţi undeva în straturile superioare ale societăţii de consum, din care, cu părere de rău, facem cu toţii parte! Simţiţi exact ce ne frământă pe noi, cei robiţi scrierii şi ne arătaţi apreciere în tot ceea ce ne răspundeţi şi comentaţi.  

Din păcate, societatea noastră ne exclude din rândurile ei, pe motiv că ne doare prostia celor din jur, că nu putem s–o înghiţim, sau s–o digeram între două emisiuni tv., realizate de către incultele „dive” ale momentului! 

Nu vreau, şi mă doare, să suferiţi din cauza luptei noastre cu fenomenul galopant de imbecilizare, de manipulare şi dezgust, de standardizare la un nivel impropriu dezvoltării şi progresului cultural. Cu părere de rău, vă declar toate acestea, fără să vă induc starea de „bine” în general, rugându–vă doar să ne acceptaţi aşa cum suntem!  

Cum poţi să renunţi la a căuta ştiri reale, lăsându-te sedus de petardele camarilei politice, care se răzbună pe bunul simţ?... n-am să înţeleg niciodată!

Din această criză reală( mascarada pandemiei, susţinerea marionetelor politice şi imbecilizarea poporului), cu care se confruntă naţiunea noastră a rămas doar falsul patriotism, cu influenţe dacice, în loc de o bogată autoironie cu care, poate, se mai poate schimba ceva din mentalitatea grobian–colectivă a acestui popor, în derivă!

Vă spun cu mâna pe inimă, mi–e greaţă de ce se întâmplă în jurul nostru... Îmi pare rău că m–am minţit timp de trei decenii şi, evident, am sperat, că se va întâmpla ceva bun în această ţară! Greşit! Simt că este cazul să mă acopăr cu un strat de uitare, singura protecţie pe care mi–o mai pot permite într–o societate a nonvalorii. Se spune că dacă eşti mai prost, cu siguranţă eşti mai fericit! În sfârşit, înţeleg că statul ne vrea tot „binele” din lume prin campania sa, susţinută de îndobitocire naţională. Felicitări, a reuşit în mare măsură!

Mi-e milă de mine, cât de stupid pot să fiu când tot afirm că fericirea vine din cunoaştere şi cărţi de valoare! Unde este, acum, învăţătura lui Platon în care armonia combinaţiei spirituale (om, intelect şi suflet) avea efect miraculos asupra materiei? 

Au trecut mii de ani şi lumea şi–a pierdut atracţia faţă de interpretările şi polemica ideilor vii şi pătrunzătoare, preferând a îmbrăţişa manipularea, ca o formă facilă de înţelegere a existenţei şi n–a mai fost nevoie de gândire, doar de acceptare a destinului de vită, care merge la abator!

De la dialectica filozofilor greci la materialismul lui Marx este distanţă mare şi, evident, căi de abordare şi înţelegere diferite, iar marxismul s–a dovedit a fi numai utopic! 

De la „comunismul ştiinţific” unii au preluat doar antagonismul social şi câteva legi economice care să stimuleze burta, nu şi creierul! Nu ştiu dacă intuiau unde se va ajunge, dar cu siguranţă au dat sens la ceea ce numim noi astăzi – materialism vulgar – în care conştiinţa este redusă la tăcere prin materie. Viaţa a devenit doar o luptă pentru supravieţuire, totul se rezumă la un serviciu mizer, cu un „salariu al groazei”, apoi taxe peste taxe, credite "avantajoase" (cu dezavantaje ce nu ţi se dezvăluie) şi tot felul de alte datorii. Şi, de parcă asta nu ar fi fost deja peste puteri, tuturor „fericirilor” anterior amintite, trebuie neapărat adăugate şi altele: instituţiile statului super–birocratice, învăţământ greoi, fără vreun folos practic, transport dezastruos, sănătate pe cale de dispariţie, prostituţie politică, nesiguranţa zilei de mâine, agricultură de import, turism slab şi scump, scumpiri zilnice, cu tendinţe spre plus infinit etc. 

Practic, fără dorinţa unui imens efort, nu mai ai timp de gândit, doar de funcţionat ca un robot (fără termen de garanţie şi service), ori ca un „lobotomizat” al vremurilor „moderne”.

Se pune întrebarea la care puţini vor să afle răspunsul: „Ne trăim viaţa sau murim în viaţă?”😉 Lucian Ciuchiţă

Vă doresc să fiţi

curioşi!   

Cu multă consideraţie pentru apreciere!   

🇷🇴 D▲NUR◑M▲NI▲ 🇷🇴

<< astăzi mănânc o prăjitură pentru că undeva în lume este aniversarea cuiva. >>