Cu îngăduință „Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război !” - semnat un prieten
Rădăcini uscate
autor Botîlcă Cristina
„ Știu deja
„Unde-i dumnezeu’ tău, mă?”
și ai muls din ugerul de piatră al țării
Dar cu El am intrat în pământ
când nu voia nimeni să vină după noi
când era iarnă și lunca se făcea pârloagă
și ne săpau mormintele
sau ne obligau pe noi s-o facem.
Cu El am dus copiii și caii la război
cu pânze înfășurate în jurul pântecelor
Că n-aveam nimic
numai un popă în fruntea mulțimii
care se ruga:
„Dacă murim, măcar să fim cu Tine”
Știu deja
„Și ce-a făcut, mă, dumnezeu’ ăsta al tău?”
Ce n-a făcut niciunul
S-a uitat la rănile deschise și n-a întors capul, scârbit
Puroiul nu i-a făcut scârbă
Și nu și-a acoperit nasul cu șervețele umede
„Dumnezeu pare că doarme
Cu capul pe-o mănăstire
Și de nimeni n-are știre”
Dar El ascultă bătăile de inimă dinăuntru
să nu fie dezrădăcinate
și plânge
tămâie
Știu deja
Tu n-ai stejari în curte și nu știi că dacă vrei să-i muți, se usucă
Pe tine nu te-a izbit clopotul din sat când bătea de mort
N-aș fi vrut să știu dar miroși a rădăcini uscat
și-a Trădare.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu